vineri, 30 martie 2018

Festivalul "Îngerul a strigat"

Fundația Cuvântul care zidește, organizație non-guvernamentală patronată de Mitropolia Olteniei, a desfășurat astăzi ediția a XVII-a a Festivalului „Îngerul a strigat” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Colegiul Național „Carol I” Craiova.
Ne-au fost alături Prof. dr. Iuliana Gheorghe - Inspector de specialitate Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județan Dolj, Prof. Doru Marcu - Inspector în cadrul Biroului de învățământ, activități cu tineretul și de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei care a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Prof. Stăiculescu Angel Cristian - director al Colegiului Național “Carol I” gazda acestui eveniment.

Participanți în cadrul festivalului au fost elevi de la:
- Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Grigorie Teologul” Craiova, coordonator: Prof. Șapcă Victor;
- Ansamblul “Datina”, Comuna Dăești, jud. Vâlcea, coordonator: Prof. Tița Silviu;
- Grupul “Tinerii Maicii Domnului” de la Paraclisul Mitropolitan “Sfântul Gheorghe” Vechi Craiova, coordonator: Pr. Scorbură Mihai;
- Școala Gimnazială “Nicolae Romanescu” Craiova – Structura Grădinița “Floare de colț”, Secțiunea Expoziție, coordonator: Prof. Vidrașcu Marilena;
- Școala Gimnazială Coșoveni, jud. Dolj, Secțiunea Expoziție, coordonator: Prof. Dăsculțu Maria;
- Școala Gimnazială “Sfântul Gheorghe” Craiova, Secțiunea Expoziție, coordonator: Prof. Bogovici Adriana;
- Colegiul Național “Frații Buzești” Craiova, Secțiunea Expoziție, coordonator: Prof. Didu Mirela.

Acest eveniment face parte dintr-o suită de activități dedicate sărbătorilor pascale și aniversării Centenarului Marii Uniri: “Suflet curat” în parteneriat cu Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova, “Luna pentru viață 2018” activitate derulată la nivel național.




joi, 22 martie 2018

Înscrieri "Îngerul a strigat" 2018

Festivalul "Îngerul a strigat", ediţia a XVII-a, va avea loc vineri, 30 martie 2018, orele 11:00, la Sala de festivități a Colegiului Național "Carol I" Craiova, str. Ion Maiorescu, nr. 2.

Obiectivul festivalului este acela de a promova, în rândul copiilor și tinerilor, tradițiile specifice celui mai important eveniment al creștinismului, învierea Mântuitorului Iisus Hristos. 

Festivalul cuprinde două secțiuni:
1. Cântări specifice sărbătorilor pascale
2. Expoziție (desen, decorațiuni).  

Înscrierile se fac până la data de 29 martie 2018. Pentru Secțiunea Expoziție, lucrările pot fi trimise la sediul fundației din str. Mitropolitul Firmilian, nr. 3, Craiova. 

La această ediției, în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, pot fi prezentate și momente artistice cu caracter patriotic. 

marți, 13 martie 2018

Anunţ

Voluntarii implicaţi în Campania "Dar, cu drag de Mărţişor" 2018 pot ridica diplomele de la sediul fundaţiei.
 

luni, 12 martie 2018

Focus la Târgul de Turism al Olteniei

Asociația Focus Oltenia din Craiova a fost prezentă la Târgul de Turism al Olteniei, ediția a III-a, organizat în perioada 9 – 11 martie 2018 la Centrul Multifuncțional Craiova. În cadrul acestui eveniment, au fost prezentate materiale de promovare a proiectului “Focus Oltenia”.

Proiectul “Focus Oltenia”  a fost implementat în perioada 2012 – 2015 prin linia de finanțare Programul Operațional Regional 2007 – 2013; Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; Domeniul major de intevenție 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică; Operațiunea – Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice.

Proiectul vizează promovarea obiectivelor turistice din regiunea de nord a Olteniei cuprinse în arcul geografic descris de localitățile Râmnicu Vâlcea, Horezu, Baia de Fier, Novaci, Târgu Jiu, Tismana, Baia de Aramă și Ponoarele. Au fost promovate 63 de obiective turistice structurate pe două categorii: naturale (chei, peșteri, păduri) și antropice (mănăstiri, cule, centre de etnografie, folclor și artă populară, sărbători tradiționale și de artă populară).
Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul proiectului www.focus-oltenia.ro

De asemenea, la același stand, în baza unui parteneriat pe care Asociația Focus Oltenia îl are cu Fundația Cuvântul care zidește, au fost expuse și materialele realizate în cadrul proiectelor : 
- “Turismul cultural religios din județele Vâlcea și Olt – oportunitate de promovare a identității naționale și a valorilor patrimoniului național”, cod SMIS 24269, Programul Operațional Regional 2007 – 2013; Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; Domeniul major de intevenție 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică; Operațiunea – Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice;
    Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul proiectului www.monument-istoric.ro
- “Promovarea potențialului turistic al Mănăstirii Tismana, județul Gorj”, cod SMIS 27112, Programul Operațional Regional 2007 – 2013; Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; Domeniul major de intevenție 5.3 – Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică; Operațiunea – Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice.
      Toate proiectele amintite mai sus se află în perioada de sustenabilitate.